1. SINTEZĂ
Contractul pe care vi-l oferim durează 14 luni din momentul semnării. Documentul implică spre binele dumneavoastră, în România resursele casei de avocatură:
>?,000 SPEȚE FISCALE TRATATE
După caz: În Dubai, Malta, Hong Kong, Irlanda, Germania, Marea Britanie sau SUA (doar New York) dispuneți de resursele grupului de firme
>2,000 DE FIRME FONDATE
Metaforic, chirurgia este cel mai bun exemplu pentru soluțiile pe care vi le dedicăm: După mii de operații similare, marja erorilor medicale tinde spre zero. Implicit costurile intervențiilor sunt cele mai bune posibil dat fiind numărul mare de pacienți tratați.
Organizația Dumneavoastră devine autosuficientă în acest răstimp: din toate punctele de vedere relevante, luați în considerarea * Menținerea pe termen lung a optimizărilor fiscale
Serviciile incluse și cele opționale vă asigură siguranța deplină a Avantajele fondării unei Free Zone Company (FZCO) în Dubai sunt substanțiale pentru oricine dorește să investească în Emiratele Arabe Unite. Acest demers, odată planificat minuțios, devine cu siguranță agreabil datorită eficienței sale, reprezentând nu doar o soluție de plasament financiar, ci și un plan de viață bine structurat. Orice abordare superficială poate genera riscuri juridice, pierderi financiare și un consum inutil de timp necesar pentru corectarea deciziilor greșite. Atât în România, cât și în Dubai, există un set de greșeli care nu mai pot fi reparate pe termen sucrt și mediu. Printre acestea, cap de listă este impozitarea (efectivă) dublă: fondurile transferate sunt taxate cu impozitul pe dividende de 8% și CASS, iar repatrierea veniturilor implică o taxare suplimentară tot de 8% și CASS.
Vă oferim toate instrumentele necesare, atât teoretice, cât și practice, pentru o înțelegere completă a modului în care optimizăm proiectul dumneavoastră.
2. OPȚUNI ÎN ROMÂNIA
2.1 Emiterea unei opinii avocațiale opozabile ANAF, altor autorități cu atribuții fiscale coercitive și băncii depozitare a fondurilor de care dispuneți. Emitentul acestui document este casa de avocatură ________._____. Opinia avocațială este redactată de un avocat expert în taxe și impozite, fiind contrasemnată și de către .________._______ 2.1.1. În baza opiniei avocațiale, obțineți posibilitatea de a capitaliza firma din Dubai prin transferul de fonduri de la firma dumneavoastră din România. Astfel, puteți finanța orice activitate comercială desfășurată în afara Comunității Europene, utilizând fondurile aflate inițial la dispoziția firmei sursă. Aceste fonduri nu sunt supuse impozitului pe dividende în cuantum de 8%, la care s-ar adăuga cota aferentă CASS.
2.2 Emiterea unui îndrumar pentru evitarea pierderilor asociate conversiei valutare și transferurilor bancare. 2.1.1 Pentru personalizarea acestui document NU avem nevoie de informații despre conturile sau banca / băncile dumneavoastră. 2.1.2 Netratată în mod proactiv, moneda AED (dirhamul Emiratelor Arabe Unite), necesară în Dubai, poate fi considerată o valută exotică. Acesta poate genera pierderi semnificative, de ordinul miilor sau zecilor de mii de euro, din cauza cursurilor de schimb nefavorabile și a comisioanelor aplicate de băncile corespondente. 2.1.3 Totodată, banca dumneavoastră va solicita documente complete pentru justificarea fondurilor înainte de a aproba orice transfer în afara Comunității Europene. În astfel de situații, opinia avocațială vă oferă protecție, eliminând riscul erorilor comise de către angajați ai băncii care nu au experiența necesară pentru derularea tranzacțiilor cu bănci rezidente în Dubai.
***************************************************
SECȚIUNE ÎN LUCRU Răspunsurile tale verbale de principiu vor fi folosite doar dacă leadul dorește să intre în contact cu voi pentru comandarea unei opinii avocațiale individualizate. Am în lucru următoarele tipologii de leaduri (potențiali clienți), clasificați în funcție de forța financiară estimată. Declarativ din partea lor, urmează să mă văd cu fiecare dintre ei în Dubai.
Leaduri:
1. Gyorgy Baba - Târgu Secuiesc Deține Digibox.ro și câteva firme rentabile + proprietăți imobiliare.
Întrebare: Conform opiniei avocațiale, poate emite facturi pentru programare din Dubai în situația în care decontează de acolo prestațiile unor programatori indieni sau ucrainieni?
2. Marian Mătăsaru Companii: Dia Litoral SRL, Agro Fresh Milk SRL, Novastruct Kasmir SRL (Administrator: soția Violeta), Auralba SRL.
Planuri: Cumpărarea unui apartament de la un dezvoltator. Lansarea unuia sau mai multor restaurante în Dubai.
Întrebări: I. Există soluții fiscale sau structurale pentru optimizare prin Dubai sau Malta? II. Poate o firmă din România să crediteze activitatea firmei din Dubai pe termen mediu/lung?
3. Mihai Mureșan Activitate: Autorizează și implementează proiecte fotovoltaice și infrastructură pentru transport energie. Soția lucrează în domeniul bancar (BT, large corporate). Ambii lucrează remote și doresc să locuiască în Dubai pe perioada rece a anului.
Întrebări: I. Poate emite facturi pentru serviciile/prestațiile efectuate din Dubai? II. Există soluții pentru optimizarea fiscală dacă își mută sediul în Dubai/Malta?
4. Eu cu firma Phenomedia Iris 4D și asociatul meu Ariel cu MSA Architectural Concept Team. Activitate: Activități de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client) și Proiectare ca antrepreonor general.
Întrebări: I. Putem factura serviciile/prestațiile din Dubai? II. Există soluții de optimizare fiscală sau operațională prin Dubai/Malta?
***
Întrebări comune:
Există, prin Dubai sau Malta (unde suntem lideri de piață în fondarea de firme prin https://www.stpublius.com/en/ ), o soluție prin care activitatea comercială a unei firme din România să beneficieze de taxare preferențială dacă:
Firma își mută sediul acolo?
Firma expată devine asociat 100% (sau printr-un vehicul juridic similar, precum un trust) la firma/firmele din România?
2. În cazul tuturor, este posibil ca:
Una sau mai multe firme din România să crediteze pe termen mediu/lung activitatea firmei din Dubai?
Poate fi stipulată contractual o perioadă de grație pentru rambursarea creditului, ideal de până la 4 ani (perioada necesară predării/primirii unui apartament achiziționat de la un dezvoltator)?
Tranșele returnate să fie libere de taxe în afara dobânzii stabilite conform situației din piață?
2.1. Dacă leadul nu dorește să fondeze o firmă în Dubai, poate obține credit de la propria firmă pentru achiziția unui apartament?
2.2. Prin Dubai sau Malta, există o soluție prin care activitatea comercială a unei firme din România să beneficieze de taxare preferențială dacă:
Firma își mută sediul acolo?
Firma expată devine asociat 100% sau similar al firmei rezidente?
Un SRL din România poate deveni asociat unic al unei companii în zona liberă Shams din Dubai, cu condiția de a respecta reglementările locale și cerințele specifice ale autorităților din zona liberă respectivă. Este esențial să verificați cerințele de capital social minim și alte condiții impuse de autoritățile zonei libere Shams. De exemplu, în Dubai Airport Free Zone, pentru înființarea unei companii FZCO este necesar un capital social minim de 1.000 AED, fiecare acțiune având valoarea de 1.000 AED.
În ceea ce privește achiziționarea unui apartament în Dubai, companiile înregistrate în zonele libere, inclusiv FZCO, au posibilitatea de a deține proprietăți imobiliare în zonele desemnate pentru proprietate străină (freehold). Este important să vă asigurați că respectați toate procedurile legale și fiscale asociate cu achiziția, inclusiv plata taxelor și obținerea aprobărilor necesare.
🔑 „Terenul jocului economic mondial este plat, orice antreprenor poate concura pentru succes.”
(The World Is Flat, 2005, Farrar, Straus & Giroux)
De 14 ani, sprijinim antreprenorii să valorifice oportunitățile oferite de globalizare. Fondăm firme, creăm strategii și oferim soluții la cheie în țări ce îmbină siguranța cu fiscalitatea optimă. Regulile pe care le respectăm sunt aceleași urmate de marile concerne, pentru că nu există altele. Împreună respectăm legile, optimizăm dările, creștem rulajele și maximizăm profitul.
Locația: Fundamentul Oricărei Strategii Imobiliare
🔑 „Valoarea produselor imobiliare este dată de trei factori: locația, locația și locația.” (Chicago Tribune, 1926)
🏙️ De 19 ani, aplicăm acest postulat fundamental în procesele și rutinele organizației noastre. Expertiza noastră acoperă piețele fiscale, bancare și imobiliare din țările în care activăm. Totodată, ca 🌟 Business Angel 🌟 și integrator de soluții imobiliare complete 🏠, colaborăm exclusiv cu parteneri ce împărtășesc aceleași valori: investiții sigure în locații strategice.
Astfel, combinăm două lumi – crearea de afaceri sustenabile și dezvoltarea investițiilor imobiliare de succes – pentru a oferi soluții complete, adaptate unei economii globale în continuă schimbare.
„Terenul jocului economic mondial este plat, orice antreprenor poate concura pentru succes” (The World Is Flat” 2005, Farrar, Straus & Giroux) De 14 ani fondăm firme, creăm strategii și oferim soluții la cheie în țări cu echilibru ideal între siguranță și fiscalitate. Regulile sunt aceleași pe care le respectă marile concerne pentru că, nu există altele. Împreună respectăm legile, optimizăm dările, creștem ruajele și maximizăm profitul.
🔑 „Valoarea produselor imobiliare este dată de trei factori: locația, locația și locația.” (Chicago Tribune, 1926) 🏙️ De 19 ani aplicăm acet postulat fundamental 🧭 în procesele și rutinele organizației noastre în domeniul imobiliar. 💼📍✨ Cunoaștem în profunzime piețele fiscale, bancare și imobiliare din tările în care activăm. TOTODATĂ suntem 🌟 Business Angel 🙏, integrator de soluții imobiliare complete 🏠. Colaborăm exclusiv cu parteneri ce împărtășesc aceleași valori: investiții sigure în locații strategice.
Locația: Fundamentul Valorii Imobiliare
🏙️ Ca Business Angel și
✨ Descoperă SINERGIA cu echipa noastră multinațională 🌍🤝 – un parteneriat bazat pe transparență, încredere și performanță.
De ce Dubai?
Plasamentele imobiliare asigură aici pe termen lung, venituri pasive consistente și sigure. În plus, sincer și noi-echipa, ne bazăm pe continuarea onorabilă a existenței în Dubai: dacă războiul din Ucraina devine global sau dacă recesiunea economică din Europa degenerează în haos social.
*
Orice investiție imobiliară egală cu, sau mai mare de, 270.000 € garantează obținerea unei vize de ședere valabilă trei ani și implicit intrarea în UAE cu familia, indiferent de frământările sociale pe care le-ai lăsa în urmă. Condiția este îndeplinită chiar dacă plătești rate, însă după ce ai achitat minim 50% din cuantum.
**
Dubai-ul este…
◆ strict reglementat din punct de vedere urbanistic; Cumpărătorii “off-plan” plătesc excusiv în conturi escrow gestionate de către stat; Accesul la bani le este permis dezvoltatorilor, după îndeplinirea termenelor de livrare asumate contractual.
◆ o economie cu taxare zero a veniturilor imobiliare, a dividendelor și a câștigurilor din plasamentele financiare.
◆ un “magnet al imigrației” cu dublarea certă a populației de la 3.5 la 7 milioane de locuitori, în următorii 20 de ani. Astfel ROI-ul investițiilor imobiliare este consistent și predictibil.
◆ excelent capitalizat, băncile și dezvoltatorii oferă condiții de creditare respectiv scandețare, neverosimile în Europa.
◆ cel mai sigur oraș din lume, conform portalului de analiză a calității vieții numbeo.com. Plata chiriei spre exemplu trebuie garantată anticipat, per patru luni, cu tot atâtea file-CEC.
◆ cea mai populară destinație turistică din lume în 2022 conform Tripadvisor.
◆ deținătorul a peste 190 de recorduri mondiale conform Guinness Book of Records.
◆ cel mai bine plasat hub aeroportuar din lume; De aici ajungi după patru-șase ore, în majoritatea zonelor de interes economic sau turistic de pe planetă.
◆ un paradis natural creat de oameni cu plaje mirifice și stil de viață eminamente sănătos.
◆ pe cale să devină orașul cel mai avansat tehnologic din lume.
◆ cea mai puternică zonă economică din golfulul Persic și printre cele mai puternice în lume, cu moneda AED imună la inflație.
◆ promotorul unei strategii infailibile privind securitatea alimentară.
***
Soluțiile investiționale pe care ți le oferim sunt bazate pe experiență imobiliară profundă. Orice proiect vei începe cu noi îl tratăm dacă nu dorești altfel, drept parteneriat pe termen lung.
Toate proiectele selectate și prezentate de noi au ca scop final, maximizarea profitului din venituri pasive.
Aplicăm cunoașterea temeinică a pieței și forța echipei din Dubai în folosul tău cu o “Garanție After-Service” pentru minim cinci ani.
Serviciile incluse sunt complete și implică:
a. soluții fiscale impecabile, conforme cu rigorile organelor fiscale din Europa
b. raportarea proactivă a fazelor finalizării construcțiilor (video/foto)
c. Designul de interior și mobilarea la cele mai bune prețuri a unităților pe care le deții
d. găsirea și monitorizarea chiriașilor pentru explorarea “long term”
e. dealuri de volum cu platformele dedicate exploatării prin închiriere short-term
f. monitorizarea stării proprietăților tale destinate exploatării short-term
... Și în general optimizarea oricărui detaliu pecuniar ce transformă investiția ta într-o activitate agreabil și de ce nu în permanentă dezvoltare...
stpubliusdubai.com
Doriți să vă stabiliți firma sau filiala în străinătate? Planificați să vă mutați în Dubai, Malta, Marea Britanie, Irlanda, SUA sau Hong Kong? Atunci merită cu siguranță să vizitați marca noastră internațională, aici cu un click.
Cochetați cu ideea primei investiții imobiliare? Aveți deja experiență în acest domeniu? Atunci vă este de mare folos să citiți cu atenție informațiile oferite prin acest portal, deoarece Dubaiul a creat fără îndoială cea mai profitabilă piață imobiliară din lume.
Suntem experți imobiliari independenți. NEUTRALITATEA și competențele noastre fac diferența.
☆
Asigurăm o reducere de 1,5% până la 5% din bugetul alocat de obicei pentru una sau mai multe tranzacții. Prioritatea noastră este satisfacția clienților, nu obținerea de comisioane maxime. Întreabă-ne, în primul rând, cum, de ce și prin ce metode verificate obținem împreună optimizarea aceasta.
☆
Cunoaștem perfect și cercetăm permanent ambele piețe imobiliare ale Dubai-ului: să le spunem “READY TO MOVE” și “OFF-PLAN”.
☆
Organizăm oricâte vizionări sunt necesare. NU te presăm niciodată să cumperi repede… ci te stimulăm să investești rațional în cele mai bune oferte ale momentului.
Opțional:
☆
Implementăm de la bun început cea mai eficientă soluție pentru creditare sau rate direct de la dezvoltatori
☆
După ce capeți statutul de investitor, îți obținem viza pentru întreaga familie.
☆
Urmărim și raportăm foto - video fazele determinante în cazul imobilelor care nu sunt finalizate la momentul achiziției.
☆
Asigurăm designul de interior profesional și coordonarea mobilării respectiv a echipării unității.
☆
Te asistăm pentru deschiderea conturilor bancare în modul cel mai eficient spre satisfacerea nevoilor tale: poate pare simplu dar nu este deobicei...
☆
Garantăm soluții fiscale operative sigure, conforme cu rigorile Comunității Europene.
☆
După recepție: operarăm închirierea și generăm rewiewuri pozitive prin promovare profesionistă.
☆
De la recepție: administrarăm proprieteatea din toate punctele de vedere.
Taxarea, siguranța și profitul achizițiilor imobiliare există aici, în cel mai sănătos echilibru posibil pe planetă. Solicită cu încredere ofertele noastre personalizate. Dubaiul abordat corect din punct de vedere legal, investițional și strategic este chiar…
Capitala Planetei
și epicentrul investițiilor imobiliare
Prin:
☆
respect absolut față de reguli și legi
☆
economie infailibilă capitalizată și diversificată cu investiții titanice în 42 de ani
☆
infrastructură net superioară sau rivală cu a oricărei capitale moderne din lume
☆
migrație în creștere (acum) exponențială, pe criterii stricte de competență
☆
piață imobiliară în creștere aritmetică, echilibrată prin migrație și creștere economică
☆
principala politică de stat este bunăstarea populației și a investitorilor, în egală măsură.
Guvernul EAU a pus în funcțiune, pe 10 februarie 2016, Ministerul Fericirii… Această propoziție, explică cel mai bine cum și de ce aici…
Viitorul este prezent
Cu o dinamică greu de imaginat în Europa, imobile rentabile sunt contractate în una până la șapte zile. Noi observăm imediat, adică în maxim o oră de la activare, ofertele cu randament excepțional, pentru că: filtrăm zilnic toate proprietățile “new entry” din cartierele valoroase ale Dubai-ului. Totodată îi reprezentăm nemijlocit pe,
Dezvoltatorii care contează în Dubai și pe: FAM Properties agenția locală cu cele mai bune oferte "ready to move" în JBR, Marina și The Palm.
Contact
Oricând, la orice oră, vă stăm la dispoziție pentru orice întrebare sau clarificare.
E-Mail:
contact@stpubliusdubai.com
Telefon
Dubai +971 589 496 314
D-A-CH +49 157 374 0520
România +40 740 577 999
UK +44 7500 862228
Whatsapp:
Dubai +971 589 496 314
D-A-CH +49 157 374 0520
România +40 740 577 999
UK +44 7500 862228
Birouri cu experți locali în:
Marea BritanieDubaiRomâniaHonk KongMaltaIrlandaStatele Unite ale Americii
stpubliusdubai.com
Do you want to establish your company or subsidiary abroad? Are you planning to relocate to Dubai, Malta, the United Kingdom, Ireland, the United States, or Hong Kong? Then it is definitely worth visiting our international brand here, with just one click.
Are you considering your first real estate investment? Do you already have experience in this field? Then it is highly beneficial for you to carefully read the information provided through this portal, as Dubai has undoubtedly created the most profitable real estate market in the world.
We are Independent real estate experts. OUR NEUTRALITY and our skills make the difference.
☆
We ensure a saving of 1.5% to 5% off the budget typically allocated for one or more transactions. Our foremost priority is customer satisfaction, rather than maximizing commissions. Ask us first of all how why and by what proven methods we achieve this optimization together.
☆
We know perfectly well and are constantly researching both Dubai real estate markets: let's call them "READY TO MOVE" and "OFF-PLAN".
☆
We organize as many viewings as needed WE NEVER pressure you to buy fast... but we stimulate you to invest rationally in the best deals of the moment.
Optional:
☆
We implement the most efficient solution for direct lending or installments from developers from the start
☆
Once you become an investor, we get you suitable UAE visas for your entire family.
☆
We track and report photo-video the decisive phases for properties that are not completed at the time of purchase.
☆
We provide professional interior design and coordination of the furnishing and equipment of the unit.
☆
We assist you in opening bank accounts in the most efficient way to meet your needs: it may seem simple but it is not usual...
☆
We guarantee secure operational fiscal solutions, compliant with European Community requirements.
☆
After reception: we operate the lease and generate positive reviews through professional promotion.
☆
After handover: we manage the property in all aspects but not only.
Taxes, safety and profit of real estate purchases exist here in the healthiest possible balance on the planet. Request our custom offers for you with confidence. Dubai approached correctly from a legal, investment and strategic point of view is really…
The Planet Capital
and the epicenter of real estate investment
Through:
☆
absolute respect for rules and laws
☆
capitalized and diversified infallible economy with titanic investments in 42 years
☆
superior infrastructure or competing of any modern capital in the world
☆
growing migration (now) exponentially, based on competency criteria
☆
real estate market growing arithmetically, balanced by migration and economic growth
☆
the main state policy is the welfare of the population and investors, equally.
The UAE government launched the Ministry of Happiness on February 10 - 2016... This sentence best explains how and why here...
The future is present
Profitable properties are contracted, in one to seven days with a dynamic hard to imagine in Europe. We see the exceptionally profitable offers immediately, i.e. within an hour of activation, because: we filter all the 'new entry' properties in Dubai's valuable neighborhoods daily. At the same time, we represent directly,
Developers that count in Dubai and: FAM Properties the local agency with the best "ready to move" offers in JBR, Marina and The Palm.
Contact
We are at your disposal at any time for any question or clarification.
E-Mail:
contact@stpubliusdubai.com
Phone
Dubai +971 589 496 314
D-A-CH +49 157 374 0520
România +40 740 577 999
UK +44 7500 862228
Whatsapp:
Dubai +971 589 496 314
D-A-CH +49 157 374 0520
România +40 740 577 999
UK +44 7500 862228
Offices with local experts in:
United KingdomDubaiRomaniaHonk KongMaltaIrelandUnited State of America
Why Dubai?
Real estate investments provide long-term, consistent and safe passive income here. In addition, frankly and we-the-team, we count on the honorable continuation of existence in Dubai: if the war in Ukraine goes global or if the economic recession in Europe degenerates into social chaos.
*
Any real estate investment equal to or greater than 270,000 € guarantees obtaining a residence visa valid for three years and implicitly entering the UAE with your family, whatever social turmoil you'd leave behind. The condition is met even if you pay in installments, but after paying at least 50% of the amount.
**
Dubai is…
◆ strictly regulated from an urban point of view; "Off-plan" buyers pay exclusively into escrow accounts managed by the state; Access to money is allowed to the developers, after meeting the contractually assumed delivery terms.
◆ an economy with zero taxation of real estate income, dividends, and gains from financial investments.
◆ an "immigration magnet" with a certain doubling of the population from 3.5 to 7 million inhabitants, in the next 20 years. So the ROI of real estate investments is consistent and predictable.
◆ excellently capitalized, banks and developers offer credit terms and conditions that are unbelievable in Europe.
◆ the safest city in the world, according to the portal of quality of life analysis numbeo.com. The rent payment, for example, must be guaranteed in advance, per four months, with the same number of CEC sheets.
◆ the most popular tourist destination in the world in 2022 according to Tripadvisor.
◆ the holder of more than 190 world records according to the Guinness Book of Records.
◆ the best placed airport hub in the world; From here you arrive after four to six hours, in most areas of economic or tourist interest on the planet.
◆ a natural man-made paradise with wonderful beaches and an eminently healthy lifestyle.
◆ on its way to becoming the most technologically advanced city in the world.
◆ the strongest economic area in the Persian Gulf and among the strongest in the world, with the AED currency immune to inflation.
◆ the promoter of an infallible strategy on food security.
◆ More precisely, we use the thorough knowledge of the market and the team in Dubai for your benefit with an "After-Service Guarantee" for at least five years.
***
The investment solutions we offer you are based on deep real estate experience. Any project you start with us, we treat it as a long-term partnership, unless you wish otherwise.
All the projects selected and presented by us have as their final goal, the maximization of profit from passive income.
More precisely, we use the thorough knowledge of the market and the team in Dubai for your benefit with an "After-Service Guarantee" for at least five years.
The included services are complete and involve:
a. impeccable tax solutions, compliant with the rigors of the tax authorities in Europe
b. proactive reporting of construction completion phases (video/photo)
c. interior design and furnishing at the best prices for the units you own
d. finding and monitoring tenants for long term exploration
e. volume agreements with platforms dedicated to short-term rental exploitation
f. monitoring the condition of your properties intended for short-term exploitation
... And in general the optimization of any pecuniary detail that turns your investment into an enjoyable activity and why not in permanent development...